Câteva repere de preț

Este greu să estimezi un preț pentru repatriera unei persoane decedate din simplu motiv că unele state chiar dacă sunt semnatare la acordurile internaționale, specificul de lucru privind sigilarea sicriului și obținerea certificatelor necesare diferă destul de mult, și chiar de la o regiune la alta în interiorul aceleași țări.

Un alt motiv pentru care stabilirea unui preț (cost) este dificil ar fi cauza și locul decesului.

Spre exemplu, dacă o persoană a decedat la spital și cauza decesului este cunoscută prin diagnostic și tratament în cadrul acelei instituții medicale, atunci de regulă corpul neîsuflețit este transportat la morga spitalului de unde mai apoi se obține certificatul constatator medical de deces. Însă în cazurile în care decesul a survenit pe stradă, la locul de muncă sau la domiciliu, atunci corpul peroanei decedate este transportat la morga institutului de medicină legală pentru a i se stabili cauza decesului. Apoi dosarul se transmite către poliție sau procuratura acelei localități, de unde urmează a fi ridicate actele și permisiunea nesesară pentru repatriere.

Însa, din exeriență pe care o avem, vă putem da cateva repere de preț pentru repatrierea unei persoane decedate din orașele mari din Europa. Spre exemplu serviciu complet cu perfectare actelor, sicriul zincat și transportarea decedatului ar fi:

       Viena Austria – 1600 euro

       Berlin Germania – 1550 euro

       Frankfurt Germania — 1770 euro

       Praga Cehia – 1500 euro

       Padova Italia – 2070 euro

       Milano Italia – 2620 euro

       Paris Franța – 2650 euro

       Brussel Belgia — 2050 euro

       Budapest Ungaria – 950 euro